» Stiri Auto » Contact » Arhiva » Vanzari masini » Prognoza meteo » RSS stiri auto » Preluare stiri auto

Chevrolet Volt aleasa Masina Ecologica a anului 2011
Chevrolet Volt aleasa Masina Ecologica a anului 2011 La Salonul Auto International de la New York, Chevrolet Volt a primit recunoasterea de "Masina Ecologica a anului 2011" intrecand BMW 320d Efficient Dynamics Edition si Nissan Leaf. Rick Scheidt,... ...continuare

Stiri auto, stiri masini

Toyota demonteaza in direct acuzatiile referitoare la defectiunile electronice ale masinilor sale

Data: 09 Mar 2010
Toyota demonteaza in direct acuzatiile referitoare la defectiunile electronice ale masinilor sale


Compania japoneza producatoare de automobile Toyota, care a trebuit sa recheme aproximativ 9 milioane de masini defecte in lume pentru reparatii, a organizat luni o demonstratie in direct pentru a-si apara sistemul electronic de accelerare impotriva acuzatiilor de disfunctionalitati, relateaza AFP.

Prin aceasta operatiune efectuata in uzina sa de langa Los Angeles si retransmisa prin Internet, Toyota urmarea sa contrazica afirmatiile profesorului de tehnologie automobilistica David Gilbert de la Universitatea din Illinois, potrivit caruia cazurile de accelerare necontrolata constatate la masinile Toyota si Lexus sunt provocate de deficiente structurale in sistemul lor electronic.

Dl Gilbert si-a prezentat concluziile testelor in fata unei comisii parlamentare in 23 februarie. Dar Mike Michaels, purtator de cuvant al constructorului japonez, a declarat ca profesorul Gilbert a "manipulat", "schimbat circuitele" si "reprogramat" sistemul electronic al vehiculelor testate intr-un mod "care nu poate surveni in lumea reala".

"Nu pot fi modificate bransamentele unui circuit si sa te astepti ca el sa se conduca asa cum a fost el conceput s-o faca", a intarit Chris Gerdes, profesor de inginerie mecanica la Universitatea din Stanford, care participa la demonstratia Toyota in calitate de "expert independent". "Interpretarile eronate" ale testelor profesorului Gilbert au "stimulat temerile publicului" si au declansat polemici publice.

Echipa Toyota a calificat, de asemenea, drept "inselatoare" o inregistrare video a canalului de televiziune ABC care regizase o accelerare involuntara produsa pe o Toyota de profesorul Gilbert. Constructorul japonez afirma ca imaginile de acceleratie subita au fost filmate cu incetinitorul si fara un ziarist la volan, asa cum parea sa sugereze caseta, informeaza Agerpres.

Expertii cabinetului Exponent, la care Toyota a apelat pentru a evalua si testa fiabilitatea sistemelor electronice, au reprodus in direct accelerarile subite ale testului lui Gilbert si au facut aceleasi bransamente ca si acesta. Ei au procedat la fel pe o selectie de vehicule concurente americane, europene si japoneze, cu aceleasi rezultate ca si asupra masinilor Toyota.

Michaels a admis ca "unele vehicule au cunoscut probleme dupa reparatiile" facute in cadrul chemarii la linia de productie. "In unele cazuri, acestea se explica prin faptul ca reparatiile nu fusesera facute complet", a afirmat el.

Agentia securitatii rutiere americane afirmase vineri ca a primit 60 de plangeri din partea conducatorilor auto care relatau accelerari involuntare ale vehiculelor deja reparate de Toyota.

Dar Toyota a reusit "sa contrazica in maniera convingatoare" afirmatiile profesorului Gilbert care acuzau probleme structurale la sistemele electronice, desi nu a risipit intru totul indoielile asupra programarii acestor sisteme, a opinat Bill Visnic, analist al site-ului specializat Edmunds.com.

Sursa: capitalul.ro

Vizualizari: 188 | Comentarii: 0 » Comenteaza si tu

 

dictionar auto

CONDENSATOR
CONDENSATOR

Dispozitiv care transforma vaporii in lichid, asemeni sistemului de aer conditionat. In cazul unui circuit electric condensatorul colecteaza si stocheaza curent electric pentru o eventuala descarcare. La sistemul de aprindere a unai masini este conectat la punctele de contact pentru a preveni descarcarea oferind o resursa de energie atunci cand punctele sunt deschise.

alti termeni
Catalog auto
Oferte de finantare